Înființat în anul 1957, Institutul National de Cercetare și Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este recunoscut drept una dintre cele mai importante unități de cercetare agricolă din România, datorită rezultatelor obţinute în cercetarea agricolă privind cerealele, plantele tehnice şi furajere şi în valorificarea acestor rezultate către fermieri pe plan național și internațional. „Soiurile de grâu românești, în special cele create la Fundulea, s-au impus atât pe piața internă, cât și pe cea internațională pe baza unor caractere cum ar fi: rezistență foarte bună la iernare, o toleranță foarte bună la secetă și arșiță, o calitate de panificație bună și foarte bună”, ne mărturisea domnul Pompiliu Mustățea, directorul general al INCDA Fundulea.
Anul acesta, producțiile de grâu obținute în loturile de testare organizate de INCDA Fundulea împreună cu compania FMC, s-au încadrat între 6.500 și 8.500 kg la hectar. Pentru a obține însă producții ridicate și o calitate de panificație foarte bună, INCDA Fundulea folosește în programul său tehnologic produse de protecția plantelor din portofoliul FMC: erbicidele Omnera®, Foxtrot®, Battle® Delta, fungicidele Ampera® și Azaka®, insecticidul Vantex®, fertilizanții foliari Vertex®, Nutrileaf® și Multiple® Pro sau biostimulatorul SeaMaxx®. Campania de toamnă este deja în derulare, începând cu pregătirea patului germinativ pentru culturile de cereale, pregătire care se realizează dintr-o singură trecere, pentru a economisi apa din sol și fiind continuată apoi cu aplicarea primelor tratamente fitosanitare.
În ultima perioadă de timp, din cauza schimbărilor climatice din sudul țării și nu numai (toamne lungi și călduroase, dar și ierni blânde), s-au înmulțit foarte multe buruieni graminee, precum iarba vântului (Apera spica venti), firuța (Poa annua), dar și unele dicotile, precum veronica (Veronica spp), turița (Galium aparine), muștarul sălbatic (Sinapis arvensis), traista ciobanului (Capsela bursa pastoris) și alte crucifere, care creează probleme deosebite în culturile de cereale. Cercetările efectuate de către INCDA Fundulea, au arătat că se impune efectuarea de tratamente pentru controlul acestor buruieni încă din toamnă. Domnul Gheorghe Măturaru a ales erbicidul FMC Battle® Delta și ne explică de ce a făcut acest lucru: „Produsul Battle® Delta ne oferă o bună relaxare în ceea ce privește aplicarea lui, acesta putând fi aplicat atât preemergent, cât și postemergent. Practic, putem să îl aplicăm de la BBCH 0 pană la BBCH 21 a culturii. Battle® Delta prezintă numeroase avantaje cum ar fi faptul că poate fi aplicat și la temperaturi mai scăzute, de până la 5-6 °C, are selectivitate foarte bună față de plantele de cultură și nuv ne-a creat probleme de fitotoxicitate”.
Erbicidul Battle® Delta conține două substanțe active, flufenacet și diflufenican. Flufenacet este o substanță activă cu efect pelicular, iar diflufenicanul este o substanță activă care se absoarbe prin frunze și rădăcini. Doza produsului este între 0.3-0.6 l/ha, în funcție de spectrul de combatere, doza de 0,5 l/ha fiind suficientă în condiții normale de îmburuienare, iar doza maximă recomandându-se în special în cazul unei îmburuienari puternice cu buruieni graminee anuale. Dacă este aplicat postemergent, condiția principală este ca buruienile graminee să fie înainte de înfrățit, iar buruienile dicotiledonate 2-4 frunze maximum. Erbicidul Battle® Delta are selectivitate foarte bună față de plantele de cultură, fiind omologat pentru combaterea buruienilor din culturile de grâu, orz, secară, triticale și se poate aplica și la temperaturi scăzute.
Aflați mai multe despre erbicidul Battle® Delta și cum puteți obține un start bun al culturii în vegetație, atât toamna, cât și primăvara din clipul de mai jos: