Administrator Manta Cristinel
SC DAMASCHIN SRL | Loc. Todirești, Jud. Iaș
Ferma noastră cultivă aproximativ 500 de hectare, având o structură de culturi bazată pe porumb, floarea soarelui, cereale păioase și sfeclă de zahăr. Anul acesta am folosit fertilizantul foliar MULTIPLE® al companieI FMC, un produs pe bază de micro elemente respectiv Mg, Mn, Cu și Zn, foarte necesare dezvoltării armonioase și rapide a plantelor. Am ales să aplicăm fertilizantul foliar MULTIPLE® în doza de 1 l/ha la culturile de cereale păioase în faza de creștere activă, atunci când consumul de elemente nutritive este foarte mare și pot spune că rezultatele au fost extraordinar de bune, acestea reflectând în cantitatea și calitatea producției. La cultura de floarea soarelui am folosit fertilizantul foliar BO-LA®, un produs pe bază de Bor și Molibden, aplicat în doza de 2 l/ha, în stadiul de 4-6 frunze ale culturii. Rezultatele obținute după aplicarea fertilizantului BO-LA® au fost impresionante și mă refer la dezvoltarea armonioasă a plantelor, înflorirea și fructificarea uniformă a acestora, fapte care au sporit producția realizată de floarea soarelui și indicii de calitate ai acesteia. Recomand cu mare încredere tuturor fermierilor fertilizanții foliari BO-LA® și MULTIPLE® de la FMC, pentru producții mari și sănătoase.
Coproprietar Epure Sorin
AGRO GALI SRL, Loc. Calopăr, Jud. Dolj
În 2020 am cultivat 700 ha cu cereale păioase. Pe întreaga suprafață am aplicat erbicidul FOXTROT® 69 EW, deoarece avem o buruiană graminee problemă la noi în zonă, și anume odosul - Avena fatua. Am ales erbicidul FOXTROT® 69 EW deoarece este un produs sistemic, controlează foarte bine această buruiană, nu stresează planta de cultură, este flexibil ca și perioadă de aplicare, și are un cost rezonabil pe hectar. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate am utilizat un alt erbicid de la FMC și anume Omnera®. Am fost foarte mulțumit de produsele FMC și recomand oricărui fermier să le utilizeze cu încredere.
Ing. Alin Torj
SC Torja SRL, Loc. Inand, Jud. Bihor
Ferma noastră lucrează 1300 ha, dintre care pe 550 ha am cultivat cereale păioase în anul 2020. Întreaga suprafață de cereale păioase cultivată de noi în acest an, a fost erbicidată cu GRANSTAR® SUPER. Suntem foarte mulțumiți de erbicidul GRANSTAR® SUPER, în ceea ce privește eficacitatea combaterii buruienilor cu frunză lată, rezultatele fiind foarte bune. Erbicidul GRANSTAR® SUPER are o fereastră largă de aplicare, fără nici un stres asupra culturii, iar raportul calitate/preț este unul foarte bun. Tot în acest an, am utilizat și alte produse de la FMC la cultura de rapiță, unde am aplicat un tratament cu fungicidul Riza® 250 EW, iar pentru combaterea dăunătorilor din culturile de rapiță și grâu am utilizat insecticidul Vantex®.
Șef fermă Andrei Alexandru
Vodă Grup SRL, Loc. Letca Nouă, Jud. Giurgiu
Lucrăm aproximativ 1400 ha pe care cultivăm grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui și porumb. Avem soluri mediu fertile spre slab aprovizionate. Suntem nevoiți să venim cu un aport de îngrășăminte mai mare, bogat atât în macroelemente, cât și microelemente. Folosim atât îngrășăminte granulate, cât și foliare. Din portofoliul FMC folosim fertilizanții foliari HI-PHOS® TURBO, Vertex® Hi-N, Nutrileaf® și Bo-La®. Pentru noi cultura de porumb este foarte importantă, îi acordăm o atenție sporită pentru o producție mare. În ultimii ani, porumbul a suferit la răsărire din cauza perioadelor de frig și mă refer aici la blocajul de fosfor. Noi am aplicat HI-PHOS® TURBO pentru a ajuta plantele în acele momente și vreau să spun că nu s-a resimțit deloc acel stres în producția recoltată. Am avut spor de producție și de 400 kg/ha față de martor netratat. Compania FMC are fertilizanți foliari de calitate, pe care îi recomand cu încredere.
Administrator Iostin Ionuț
C SEMLAND AGRIOSTIN SRL, Loc. Dângeni, Jud. Botoșani
Ferma noastră exploatează aproximativ 1500 de hectare, iar structura de culturi este formată din: porumb, floarea soarelui, cereale și soia. La cultura de soia folosesc an de an produsul companiei FMC, erbicidul HARMONY®, în doza de 12 g/ha, pentru o combatere bună a buruienilor problemă respectiv: turița - Galium aparine, mușețel – Matricaria spp, lobodă - Chenopodium album și talpa gâștei – Atriplex patula. Pot spune că sunt foarte mulțumit de acțiunea erbicidului HARMONY® în combaterea buruienilor din cultura de soia, cât și de fereastra largă de aplicare. Recomand cu încredere tuturor fermierilor să folosească erbicidul HARMONY® pentru o cultură de soia curată de buruieni, pentru a obține producții mari și de calitate.