Determinarea carențelor nutritive de macro și microelemente

Simptomele carenţei sunt observate mai întâi la frunzele mai vechi, care devin palide şi îşi transformă culoarea spre verde deschis. 

Din cauza pierderii de clorofilă, apar frunze colorate în galben. 

La unele tipuri este posibilă apariţia nuanţelor de purpură şi roşu. 

Plantele au înălţimea mai mică faţă de cea normală şi înfrăţirea puternic inhibată la culturile cerealiere.

Sursă principală de energie a plantei. 

Intră în compoziţia ATF (adenozin trifosfat) molecule care sunt sursa principală de energie a plantei. 

Intră în compoziţia proteinelor vegetale. 

Are un rol important în structura membranelor celulare.

Simptomele sunt diferite la multe plante. 

Plante cu formă de arbore, creştere slabă şi înfrăţire inhibată la culturile cerealiere. 

Masa foliară la unele plante se distinge printr-o colorare de verde mai închis. 

La orz şi la unele tipuri de varză poate fi observată apariţia colorării în purpură sau roşu.

La porumb se observă porţiuni din frunze colorate în purpură.

Întreţine balanţa hidrică în plantă, având importanţă extrem de mare pentru soliditatea pereţilor celulari şi a tulpinii, precum şi pentru evitarea culcării la pământ a culturilor cerealiere. 

Un element cheie la deschiderea şi închiderea orificiilor prin care este efectuat schimbul de gaze. Acestea au un rol important pentru asimilarea şi a altor elemente. 

Este important pentru transferul de zaharuri în plantă, din locurile de sinteză la locurile asimilării lor.

Cloroză (mai întâi la cele mai vechi frunze) şi apariţia unui aspect ars al frunzelor. 

Decolorarea vârfurilor frunzelor, care se transformă în culoarea maro, cauzată de transferul redus de zaharuri, din cauza carenţei de potasiu. 

Tulpini slabe şi prea flexibile la rapiţă, în faza de început a creşterii, care dobândesc treptat culoarea de verde închis. 

Pe frunzele cartofilor apar pete negre care se unesc şi cuprind porţiuni tot mai mari din frunze.

Un element foarte important în componenţa pereţilor celulari; întreţine soliditatea şi penetrabilitatea membranei celulare.

Contribuie la desfăşurarea corectă a multor procese enzimatice.

Participă la diviziunea celulară şi la alungirea lor.

Semnele vizibile ale carenţei de calciu sunt clar corelate cu rolul său în plantă - oprirea diviziunii celulare duce la apariţia aspectului de ondulare şi deformare a frunzelor. 

Marginile vârfului de vegetaţie al plantelor pot dobândi culoarea neagră. 

Distrugerea pereţilor celulari cauzează sterilizarea florilor la roşii şi “miezul negru” la ţelină.

Un element cheie în compoziţia clorofilei. 

Participă la transportarea aminoacizilor de la locul de sinteză la locul asimilării lor, ceea ce este foarte important pentru sinteza proteinelor la culturile cerealiere. 

Activează acţiunea multor enzime, inclusiv a ATF-ului, care participă la transferul activ al zaharurilor şi aminoacizilor din frunzele.

Diminuarea clorofilei duce la îngălbenirea frunzelor şi la cloroza între nervurile frunzelor.

Transferul redus de zaharuri din frunze cauzat de carenţa magneziului duce la blocarea transportării lor în frunze şi provoacă decolorarea pereţilor celulari.

Participă în compoziţia aminoacizilor cistenină şi metionină.

Sulful are un rol enzimatic important de corelare în structura proteinelor. 

Un element foarte important pentru ameliorarea proprietăţilor de coacere a boabelor.

Uneori este greu de făcut diferenţa între semnele carenţei de sulf sau de azot. 

În întregimea sa, planta are o culoare verde mai palidă. 

Apariţia unor pete galbene clorotice pe frunze din cauza fotosintezei reduse. 

Culoarea florilor de rapiţă, care de obicei sunt galbene, devin albe.

Cloroză pe nervurile frunzelor. 

Decolorare spre galben din cauza nivelelor de clorofilă reduse. 

La carenţă acută se observă o decolorare generală a plantei.

Necesar pentru sinteza clorofilei. 

Important pentru fotosinteza ca acceptor de electroni. 

Un element esenţial al enzimelor care protejează planta de sinteza radicalilor oxidanţi.

Element imobil şi, spre deosebire de magneziu, nu se deplasează la locurile din planta cu carenţă. 

Pălirea porţiunilor verzi în cazuri de carenţă în creştere. 

Planta are un aspect fără vitalitate, după care urmează ofilirea sa. 

Carenţa moderată de mangan poate fi observată la unele porţiuni ale câmpului, nu în câmpul întreg.

Reducerea sintezei de lignine, care poate provoca aplecarea pe pământ a culturilor cerealiere. O astfel de carenţă poate avea consecinţe serioase la existenţa nivelelor ridicate ale azotului, când mobilizarea cuprului este puternic inhibată. 

Sinteza redusă de lignine inhibă eliberarea polenului de către stamine. 

Înfăşurarea frunzelor în partea superioară, dobândind aspect de “coadă de porc” şi îngălbenirea fraţilor tineri la culturile cerealiere. 

Influenţează formarea boabelor. Are o importanţă mult mai mare pentru fructificare faţă de importanţa sa pentru creşterea părţilor vegetative.

Un element cheie din componenţa enzimei anhidrază, care participă la asimilarea bioxidului de carbon din procesul de fotosinteză. 

Face parte din enzima superoxid disutază, care neutralizează radicalii oxidanţi din plantă. 

Participă în sinteza de auxine, care au importanţă deosebită în fază de încolţire şi formare a boabelor, când procesul de diviziune a celulelor este intensiv.

Deformarea frunzelor. 

Apariţia unor pete şi înroşiri ale frunzelor neuniforme. 

Cauzează aşa numiţii “boboci albi” la porumb, unde pe frunze apar pete clorotice, aproape albe. 

Cu efect negativ asupra formării seminţelor şi cocenilor.

Un element cheie pentru transformarea nitraţilor în nitriţi şi asimilarea azotului de către plante.

Apariţia unor pete între nervurile frunzei şi cloroză la frunzele mai vechi. Întrucât molibdenul participă la transformarea nitraţilor în nitriţi, semnele carenţelor sunt exprimate sub forma îngălbenirii.

Este important pentru sinteza ligninelor. 

Strâns legat de diviziunea celulelor care se intensifică semnificativ în timpul înfloririi.

Participă la transferarea glucidelor şi este legat de disponibilizarea lor în plantă.

Depind ca intensitate la diferitele tipuri de culturi. 

La culturile cele mai susceptibile la carenţă, precum sunt culturile de varză, este posibilă apariţia unei tulpini de plută sau nervurii rupte a frunzelor. 

Frunzele pot deveni fără formă, îngroşate şi fragile. 

Incinta tulpinii devine vidă, şi în special la cartof, baza masei foliare dobândeşte culoarea maro. 

La rapiţă se observă o înflorire îndelungată, întrucât lipsa borului influenţează procesul de polenizare.