Proprietar Șchiopu Bogdan
SC BOKWEL SRL, Loc. Sprîncenata, Jud. Olt
În anul 2020 am cultivat 450 ha cereale păioase. Pentru controlul buruienilor dicotiledonate am utilizat erbicidul OMNERA® de la FMC. Am folosit acest produs deoarece l-am utilizat și în anul precedent și am fost foarte mulțumit de el. Avantajele pentru care am ales erbicidul OMNERA® sunt: combate foarte bine buruieni problemă pe care alte erbicide nu le combat (Veronica, volbura, turița, pălămida, loboda), are o perioadă foarte mare de aplicare nefiind constrâns de stadiul de dezvoltare al culturii. De asemenea, doza/ha este flexibilă, în funcție de stadiul de dezvoltare al buruienilor sau gradul de îmburuienare. Am folosit la această cultură și erbicidul Foxtrot® pentru combaterea buruienilor graminee, în special iarba vântului și ovăzul sălbatic. Recomand tuturor fermierilor să folosească produsele FMC.
Inginer Tehnic Drugea Ionu
Agromec Smeeni SA, Loc. Smeeni, Jud. Buzău
Societatea noastră lucrează o suprafață de aproximativ 1600 ha, iar în anul 2020 cultura de floarea soarelui a ocupat suprafața de 260 ha. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate am utilizat erbicidul TARGA® MAX de la FMC. Am luat decizia de a-l utiliza deoarece l-am folosit și în anii precedenți și a avut rezultate excelente în combaterea buruienilor graminee anuale și perene. Erbicidul TARGA® MAX are și un mare atu, faptul că este mult mai concentrat decât alte produse din piață, iar doza/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene nu este mai mare de 0,75 L/ha, prin urmare ne oferă anumite avantaje și din punct de vedere logistic. Noi am fost și suntem foarte mulțumiți de eficiența erbicidului TARGA® MAX și îl recomandăm cu drag tuturor fermierilor.
Director de Producție Zăviceanu Dan
Agro Total SRL, Loc. Adunații-Copăceni, jud. Giurgiu
Ferma noastră lucrează o suprafață de aproximativ 3000 ha, dintre care anul acesta am avut 900 ha cultivate cu cereale de toamnă. Pentru că suntem producători de sămânță de grâu certificată, nu ne permitem să facem rabat la calitatea mărfii pe care o vindem, așa că acordăm o atenție deosebită culturilor. Din anul 2016 folosim fungicidul AZAKA® care conține o strobilurină - azoxistrobin, substanța activă responsabilă pentru prelungirea perioadei de vegetație. Sunt adeptul produselor cu o singură substanță activă deoarece imi place să mă joc cu mixurile de produse, găsind astfel soluția perfectă pentru culturile noastre. Fungicidul AZAKA® îl folosesc la ultimul tratament împreună cu un triazol și astfel sunt protejat împotriva bolilor la spic și am și un spor de producție datorită strobilurinei din fungicidul AZAKA®. Folosim fungicidul AZAKA® la culturile de grâu și orz, la rapiță și floarea soarelui și îl recomand cu încredere tuturor fermierilor care doresc să obțină extra producție și extra calitate.
Administrator Borcescu Nicolae
Banagrotrans SRL, Loc. Heliade Rădulescu, Jud. Buzău
Societatea nostră lucrează aproximativ 2500 ha. În anul 2020 structura de culturi a fost următoarea: rapiță 100 ha, grâu 1300 ha, porumb 800 ha și floarea soarelui 300 ha. Produsele FMC utilizate de noi în acest sezon au fost atât erbicidul Granstar® Super și fungicidul Ampera® pentru cultura de cereale păioase, cât și erbicidul DINIRO® pentru cultura de porumb. Dacă pe primele două produse le-am mai folosit la noi în fermă în anii precedenți, erbicidul DINIRO® a fost o premieră în 2020, utilizându-l pe o suprafață de 200 ha. Produsul e complex, conține 3 substanțe active și lucrează foarte bine pe ambele tipuri de buruieni: monocotiledonate și dicotiledonate, atât anuale, cât și perene. Noi suntem foarte multumiți de rezultatele erbicidului DINIRO® și îl vom lua în calcul pentru 2021 pe întreaga suprafață de porumb. Recomandăm cu încredere erbicidul DINIRO® tuturor fermierilor.
Ing. Livia Po
ocietate Agricolă Flora, Loc. Periam, Jud. Timiș
Societatea noastră exploatează o suprafață de 1360 ha, iar în anul 2020 am avut următoarea structură de culturi: grâu - 520 ha, rapiță - 180 ha, floarea-soarelui - 150 ha și porumb - 510 ha. Am aplicat erbicidul SUCCESSOR® PRO pe întreaga suprafață de floarea soarelui și de rapiță. La cultura de rapiță, am aplicat erbicidul SUCCESSOR® PRO în toamnă, asociat cu erbicidul COMAND® și a avut un efect foarte bun pe toate buruienile care sunt problematice în zona mea. Recomand cu încredere erbicidele SUCCESSOR® PRO și COMAND®, tuturor fermierilor care vor să aibă un start reușit al culturilor de rapiță și floarea-soarelui.