Administrator Cocoș Dan
martest Agricultural Traders SRL, Loc. Corbii Mari, Jud. Dâmbovița
Lucrăm o suprafață de 2200 ha, pe care cultivăm principalele culturi de câmp, iar anul acesta am avut în structură 700 ha însămânțate cu cereale de toamnă. De aproximativ 2 ani, am preluat multe terenuri necultivate, cu o rezervă de buruieni considerabilă. Pentru această problemă am folosit cunoscutul erbicid GRANSTAR® SUPER de la FMC, deoarece are un spectru larg de combatere și pe noi asta ne interesează. Un alt avantaj pe care îl are erbicidul GRANSTAR® SUPER, este faptul că este flexibil în aplicare și poți să-l aplici de la înfrățit până la frunza stindard. Noi avem probleme cu precipitațiile în primăvară, nu reușim să intrăm pe toate solele să facem tratament la timp și întârziem să aplicăm erbicidul. Cu GRANSTAR® SUPER nu ne este teamă că provocăm stres grâului dacă ajungem să aplicăm și la 3 intrenodii ale culturii și nu are efect fitotoxic asupra ei. Un alt avantaj este rezidualitatea scurtă a produsului, pentru că noi venim cu rapiță în rotație după grâu, iar GRANSTAR® SUPERnu are deloc remanență la sol. Un alt produs din portofoliul FMC pe care l-am folosit este fungicidul Impact®, care are o perioadă lungă de protecție. Anul acesta a fost un an foarte dificil și am făcut un singur tratament la cultura de grâu, pentru că am considerat că nu este nevoie de al doilea și am obținut o medie de 5 t/ha cu indici de calitate de peste 78 kg/hl. Sunt foarte mulțumit de produsele FMC și le recomand cu încredere.
Ing. Livia Po
ocietate Agricolă Flora, Loc. Periam, Jud. Timiș
Societatea noastră exploatează o suprafață de 1360 ha, iar în anul 2020 am avut următoarea structură de culturi: grâu - 520 ha, rapiță - 180 ha, floarea-soarelui - 150 ha și porumb - 510 ha. Am aplicat erbicidul SUCCESSOR® PRO pe întreaga suprafață de floarea soarelui și de rapiță. La cultura de rapiță, am aplicat erbicidul SUCCESSOR® PRO în toamnă, asociat cu erbicidul COMAND® și a avut un efect foarte bun pe toate buruienile care sunt problematice în zona mea. Recomand cu încredere erbicidele SUCCESSOR® PRO și COMAND®, tuturor fermierilor care vor să aibă un start reușit al culturilor de rapiță și floarea-soarelui.
II Gorcigze Ștefan
Gorcigze Ștefan, Loc. Sânpetru German, Jud. Arad
Cultivăm o suprafață de 500 ha și în anul 2020 am avut următoarea structură de culturi: grâu – 100 ha, rapiță - 110 ha, orzoaică – 80 ha, floarea-soarelui – 60 ha și porumb – 150 ha. Noi am utilizat erbicidul COMAND® în pre-emergență la cultura de rapiță cu un efect foarte bun pentru buruienile dicotiledonate și pentru câteva buruieni monocotiledonate, cum ar fi samulastra de cereale sau firuța – Poa annua. Sunt foarte mulțumit de rezultatele erbicidului COMAND® și o să-l utilizez și în anii următori. Recomand erbicidul COMAND® tuturor fermierilor care cultivă rapiță și au condiții bune pentru aplicarea erbicidelor preemergente.
Inginer Tehnic Dimitriu Costel
CRISAGRA 2003 SRL, Loc. Ziduri, Jud. Buzău
Societatea noastră lucrează 3000 ha teren arabil, iar în anul 2020 structura de culturi a fost următoarea: cereale păioase 1500 ha, porumb 900 ha și floarea soarelui 600 ha. În acest sezon, produsele FMC utilizate la noi în fermă au fost: erbicidul Omnera®, erbicid pentru cereale păioase și erbicidul STARSHIP®, pe care l-am utilizat pentru prima dată la cultura de porumb. Fiind un produs pe bază de mezotrione, erbicidul STARSHIP® a fost o surpriză plăcută pentru noi, controlând foarte eficient buruienile cu frunză lată. Noi am aplicat erbicidul STARSHIP® în doza de 1,2 L/ha, în stadiul de 6-7 frunze ale porumbului și am rezolvat problema ambelor tipuri de buruieni, deoarece l-am combinat cu un erbicid pe bază de nicosulfuron. Recomandăm erbicidul STARSHIP® cu toată convingerea, tuturor fermierilor.
Inginer Tehnic Albu Florin
Avicola Focșani SA, Loc. Focșani, jud. Vrancea
Societatea noastră are în exploatație puțin peste 2200 ha iar în anul 2020, structura pe culturi a fost următoarea: rapiță 200 ha, cereale păioase 900 ha, porumb 600 ha și floarea soarelui 500 ha. La culturile de cereale păioase am utilizat în acest sezon erbicidul Omnera® și insecticidul VANTEX®. Cu erbicidul Omnera® am luat contact în 2019, un produs complex și foarte eficient dar insecticidul VANTEX® a fost utilizat la noi în fermă în premieră, pe o suprafață de 200 ha de grâu pentru combaterea ploșniței cerealelor. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor, ploșnita fiind combătută cu succes, iar pentru anul următor dorim mărirea suprafeței tratate cu insecticidul VANTEX®. Suntem mulțumiți de rezultatele obținute, în urma aplicării insecticidului VANTEX® și-l recomandăm și altor fermieri.