Dir. Tehnic Molodoi Alexu
Grupul de firme ALMOS | Loc Miron Costin, Jud. Neam
Anul acesta, am aplicat fertilizantul Foliar® Extra de la FMC, pe toate culturile din cadrul exploatației SC Agrifarm SRL, ce însumează aproximativ 2000 ha, cu rezultate foarte bune. La cultura de cereale am ales să folosesc produsul Foliar® Extra în doza de 2 l/ha, aplicat odată cu fungicidul înainte de faza de burduf a culturii de grâu. La cultura de sfeclă de zahăr utilizez fertilizantul foliar Bo-La®, în doza de 2 l/ha, în faza de 8-10 frunze ale culturii. În urma aplicării fertilizantului foliar Bo-La®, cultura s-a dezvoltat mai rapid, iar rădăcinile de sfeclă de zahăr au avut un conținut mai mare de zahăr, de peste 18 %. Fiind un an foarte secetos și cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte, ca inginer agronom am căutat cele mai bune soluții pentru a ajuta plantele să treacă peste aceste perioade de stres. De aceea, am utilizat și biostimulatorul SeaMaxx® la fiecare cultură, pentru a avea plante sănătoase și viguroase chiar și în aceste condiții nefavorabile. Datorită experienței avute cu aceste produse, recomand cu încredere fertilizanții Bo-La®, Foliar® Extra și biostimulatorul SeaMaxx®, tuturor fermierilor care vor să obțină producții ridicate atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Proprietar Șchiopu Bogdan
SC BOKWEL SRL, Loc. Sprîncenata, Jud. Olt
În anul 2020 am cultivat 450 ha cereale păioase. Pentru controlul buruienilor dicotiledonate am utilizat erbicidul OMNERA® de la FMC. Am folosit acest produs deoarece l-am utilizat și în anul precedent și am fost foarte mulțumit de el. Avantajele pentru care am ales erbicidul OMNERA® sunt: combate foarte bine buruieni problemă pe care alte erbicide nu le combat (Veronica, volbura, turița, pălămida, loboda), are o perioadă foarte mare de aplicare nefiind constrâns de stadiul de dezvoltare al culturii. De asemenea, doza/ha este flexibilă, în funcție de stadiul de dezvoltare al buruienilor sau gradul de îmburuienare. Am folosit la această cultură și erbicidul Foxtrot® pentru combaterea buruienilor graminee, în special iarba vântului și ovăzul sălbatic. Recomand tuturor fermierilor să folosească produsele FMC.
Dr. Ing. Zbanț Liviu
SC Semconsult Top SRL, Loc. Tabăra, Jud. Iaș
Grupul nostru de firme cultivă o suprafață de aproximativ 2500 de hectare, respectiv culturi de porumb, floarea soarelui, soia, cereale păioase, sfeclă de zahăr și rapiță. Ponderea cea mai mare o reprezintă loturile semincere de porumb, floarea soarelui și soia. Folosim anual fertilizanți foliari de la compania FMC, precum Foliar Extra® și biostimulatorul SeaMaxx® la cultura de porumb, iar anul acesta am ales să încercăm și fertilizantul foliar MANZINC®. Am aplicat fertilizantul Foliar Extra® în stadiul de 6 frunze, odată cu erbicidul, iar biostimulatorul SeaMaxx® în stadiul de 10-12 frunze ale culturii, pentru o înrădăcinare mai puternică a plantelor, dar și pentru o creștere mai rapidă și armonioasă a acestora. MANZINC® este un fertilizant foliar cu conținut ridicat de microelemente, respectiv mangan și zinc, pe care l-am aplicat pe anumite sole tot la cultura de porumb, în stadiul de 7-8 frunze și la doza de 0,7 l/ha, cu rezultate foarte bune după aplicare. Consider că fertilizanții foliari de la FMC ne-au asigurat un plus cantitativ cât și calitativ al recoltei, fiind produse ușor asimilabile de către plantă, care completează carențele de NPK și microelemente apărute în cultura de porumb, în diferite stadii de vegetație. În baza experiențelor mele, recomand cu toată încrederea fertilizanții foliari de la FMC, tuturor fermierilor care cultivă porumb și care își doresc un plus de cantitate cât și de calitate.
Administrator Iostin Ionuț
C SEMLAND AGRIOSTIN SRL, Loc. Dângeni, Jud. Botoșani
Ferma noastră exploatează aproximativ 1500 de hectare, iar structura de culturi este formată din: porumb, floarea soarelui, cereale și soia. La cultura de soia folosesc an de an produsul companiei FMC, erbicidul HARMONY®, în doza de 12 g/ha, pentru o combatere bună a buruienilor problemă respectiv: turița - Galium aparine, mușețel – Matricaria spp, lobodă - Chenopodium album și talpa gâștei – Atriplex patula. Pot spune că sunt foarte mulțumit de acțiunea erbicidului HARMONY® în combaterea buruienilor din cultura de soia, cât și de fereastra largă de aplicare. Recomand cu încredere tuturor fermierilor să folosească erbicidul HARMONY® pentru o cultură de soia curată de buruieni, pentru a obține producții mari și de calitate.
Administrator Onea Pavel
MĂRUL ARGINTIU SRL, Loc. Fălticeni, Jud. Suceava
Ferma noastră deține o plantație de aproximativ 60 ha, unde sunt cultivate mai multe soiuri de măr. La recomandările specialiștilor FMC, folosim insecticidul CORAGEN® încă de la apariția lui pe piața din România, cu rezultate impresionante în fiecare an. În planul nostru de combatere, CORAGEN® este inclus în 2 tratamente a câte 175 ml/ha, pe toată suprafața de măr. Este unicul insecticid care combate cel mai bine Cydia pomonella (viermele mărului). Recomand insecticidul CORAGEN® tuturor pomicultorilor din țara noastră, pentru o combatere eficientă a dăunătorilor atât la cultura de măr, cât și alte culturi.