Administrator Ivan Mihai
Info Consult SRL, Loc. Brăgăreasa, Jud. Buzău
Împreună cu tatăl meu administrăm un grup de firme care au în exploatație suprafața de 2200 ha. Colaborarea cu FMC este una solidă, iar în ultimii ani am utilizat mai multe produse de protecția plantelor din portofoliul lor, cum ar fi: erbicidele Granstar® Super, Innovate®, Starship® , fungicidele Riza® și Impact®, insecticidul Vantex® și fungicidul pentru tratament sămânță VINCIT® NOVA. VINCIT® NOVA este un produs pentru tratarea semințelor de cereale păioase ce conține substanța activă flutriafol, pe care noi l-am descoperit în 2019 și de atunci îl folosim continuu, deoarece are un grad foarte bun de acoperire a semințelor, cultura are un start excelent, fără a fi vulnerabilă în fața bolilor ce pot apărea imediat după germinarea semințelor. Noi suntem foarte mulțumiți de fungicidul tratament sămânță VINCIT® NOVA și nu putem decât să-l recomandăm tuturor fermierilor, cu maximă încredere.
Administrator Chifelea Constantin Bogdan
Bogflowers Prod Com SRL Loc. Adunații-Copăceni, Jud. Giurgiu
Lucrez 2 ha de solarii și 6 ha legume în câmp. Cultiv diverse legume: roșii, castraveți, pătrunjel, mărar, leuștean, ceapă verde, salată și varză. Anul acesta a fost unul dificil din punct de vedere al dăunătorilor. Am avut o presiune de atac foarte mare pe toate culturile. Folosesc pentru combaterea dăunătorilor din portofoliul FMC insecticidele Avaunt®, Coragen® și VERIMARK®. La cultura de tomate am avut atac de Tuta absoluta și am aplicat insecticidul VERIMARK®. L-am aplicat în prima fază de vegetație, un singur tratament și pe urmă nu am mai avut probleme cu acest dăunător. Este foarte eficient dacă este aplicat corect. Eu duc legumele în retail, am contracte cu majoritatea lanțurilor, iar acolo se pune accent pe timpul de pauză. Deoarece insecticidul VERIMARK® are un timp de pauză foarte scurt, pot să-l aplic astăzi și peste câteva zile să recoltez și nu am stres că o să îmi iasă substanța activă la analize. Insecticidele FMC sunt produse de top și le folosesc mereu. Recomand legumicultorilor produsele FMC.
Administrator Borcescu Nicolae
Banagrotrans SRL, Loc. Heliade Rădulescu, Jud. Buzău
Societatea nostră lucrează aproximativ 2500 ha. În anul 2020 structura de culturi a fost următoarea: rapiță 100 ha, grâu 1300 ha, porumb 800 ha și floarea soarelui 300 ha. Produsele FMC utilizate de noi în acest sezon au fost atât erbicidul Granstar® Super și fungicidul Ampera® pentru cultura de cereale păioase, cât și erbicidul DINIRO® pentru cultura de porumb. Dacă pe primele două produse le-am mai folosit la noi în fermă în anii precedenți, erbicidul DINIRO® a fost o premieră în 2020, utilizându-l pe o suprafață de 200 ha. Produsul e complex, conține 3 substanțe active și lucrează foarte bine pe ambele tipuri de buruieni: monocotiledonate și dicotiledonate, atât anuale, cât și perene. Noi suntem foarte multumiți de rezultatele erbicidului DINIRO® și îl vom lua în calcul pentru 2021 pe întreaga suprafață de porumb. Recomandăm cu încredere erbicidul DINIRO® tuturor fermierilor.
Dr. Ing. Zbanț Liviu
SC Semconsult Top SRL, Loc. Tabăra, Jud. Iaș
Grupul nostru de firme cultivă o suprafață de aproximativ 2500 de hectare, respectiv culturi de porumb, floarea soarelui, soia, cereale păioase, sfeclă de zahăr și rapiță. Ponderea cea mai mare o reprezintă loturile semincere de porumb, floarea soarelui și soia. Folosim anual fertilizanți foliari de la compania FMC, precum Foliar Extra® și biostimulatorul SeaMaxx® la cultura de porumb, iar anul acesta am ales să încercăm și fertilizantul foliar MANZINC®. Am aplicat fertilizantul Foliar Extra® în stadiul de 6 frunze, odată cu erbicidul, iar biostimulatorul SeaMaxx® în stadiul de 10-12 frunze ale culturii, pentru o înrădăcinare mai puternică a plantelor, dar și pentru o creștere mai rapidă și armonioasă a acestora. MANZINC® este un fertilizant foliar cu conținut ridicat de microelemente, respectiv mangan și zinc, pe care l-am aplicat pe anumite sole tot la cultura de porumb, în stadiul de 7-8 frunze și la doza de 0,7 l/ha, cu rezultate foarte bune după aplicare. Consider că fertilizanții foliari de la FMC ne-au asigurat un plus cantitativ cât și calitativ al recoltei, fiind produse ușor asimilabile de către plantă, care completează carențele de NPK și microelemente apărute în cultura de porumb, în diferite stadii de vegetație. În baza experiențelor mele, recomand cu toată încrederea fertilizanții foliari de la FMC, tuturor fermierilor care cultivă porumb și care își doresc un plus de cantitate cât și de calitate.
Administrator Pețancă Fănel
Trans Rapid SRL, Loc. Pietrișu, Jud. Giurgiu
Folosim mai multe produse din portofoliul FMC, printre care erbicidul HARMONY® la soia, fungicidul Ampera® la cereale și insecticidul Vantex® la toate culturile. Produsul care ne-a surprins cel mai mult și în mod plăcut, a fost erbicidul HARMONY®, deoarece l-am aplicat într-o fază avansată de vegetație a plantei de cultură dar și a buruienilor și mă refer aici la teișor - Abutilon teophrasti și la cornuți - Xanthium strumarium, iar combaterea a fost una foarte eficientă. Cultivăm soia în Lunca Dunării deoarece avem aportul freatic necesar pentru această cultură. De obicei, aplicarea erbicidului la soia coincide ca și perioadă cu alte lucrări agricole, iar erbicidarea se face uneori întârziat. Asta înseamnă că soia este avansată în vegetație, iar buruienile mai mari decât ne-am dori noi să fie, așa că ai nevoie de un erbicid flexibil în aplicare. Recomand erbicidul HARMONY® tuturor cultivatorilor de soia.